De ce e greu să ne răzgândim
Schimbarea este procesul prin care viitorul ne invadează viața, spunea Alvin Toffler. De-a lungul istoriei, folosirea rațiunii pentru înțelegerea și îndeplinirea nevoilor omenirii – atât fizice, emoționale, cât și sociale- și munca depusă spre binele comun, ne-au ajutat să evoluăm. Schimbarea, astfel, nu este doar necesară vieții, ci este viața în sine. Cu toate acestea, de ce ne este atât de greu să ne schimbăm modul de a gândi?
De multe ori, oricât de mult am putea beneficia de pe urma unei schimbări de mentalitate, nu ne punem la îndoială propriile convingeri tocmai pentru a putea rămâne mulțumiți de situațiile în care ne aflăm, care ne sunt familiare, confortabile și pe care știm să le controlăm. Din păcate, o astfel de abordare ne poate distorsiona percepția asupra realității în care trăim, care este în continuă schimbare, ținându-ne ancorați în circumstanțe care ne pot dăuna atât progresului propriu, cât și al mediului din care facem parte.
Nu e de mirare că preferăm, totuși, să acționăm în acest mod propriu struțului – mai ales că informațiile noi și schimbarea de optică pe care acestea o pretind de la noi adesea generează o stare de disconfort emoțional, dar și social. Cu siguranță, nimeni nu a fost scutit de prezența lungii cozi a conflictului, strecurată, pe frontul divergențelor de opinie, într-o conversație – mai ales atunci când am încercat să îi convingem pe alții că părerea lor asupra unui subiect este greșită sau ei pe noi. Chiar dacă ne-am documentat, ne-am construit argumente raționale, ne-am sprijinit vorbele pe dovezi tangibile, totuși, iată-ne, neînțeleși, poate chiar respinși. Adesea, relația cu ceilalți poate ajunge să aibă de suferit de pe urma faptului că a muta munții este uneori demonstrabil mai ușor decât a ne convinge unii pe alții să ne răzgândim.
Filozoful Tim Dean argumentează că acest lucru se datorează în primul rând faptului că discursul rațional, bazat pe argumente și fapte obiective, nu convinge – cel puțin, nu la fel de bine ca discursul relațional, subiectiv. Acesta din urmă a devenit forma predominantă de comunicare în societate de-a lungul timpului, deoarece apelează direct la emoțiile și experiențele oamenilor și foarte puțin la rațiune. Astfel de conversații au la bază relaționarea cu ceilalți, ele creând și întărind relații sociale care ne îndeamnă să ne facem pe plac unii altora mai mult decât a ne informa clar și obiectiv pe diferite subiecte.
Acest tip de discurs bazat pe interpretări subiective îl primim – dar am ajuns să îl și pretindem – de la aproape toate categoriile de oameni pe care le întâlnim. Politicienii adesea ajung să ne convingă să îi sprijinim mai degrabă prin etalarea unui costum bine croit, al unui mod de gândire și al unui stil de viață asemănător cu al nostru, dar și prin abilitatea de a apela la fricile și la ideile noastre preconcepute, mai mult decât prin politici coerente. Persoane publice care au puterea de a-i influența pe cei care le urmăresc, ne vând produse pe motiv că lor le-au plăcut și le-au făcut bine, promovând concluzia ilogică că ni s-ar potrivi și nouă. Prietenii ne pot deveni mai apropiați cu cât ne confirmă mai des ce bine ne descurcăm în anumite ipostaze – mai mult decât dacă ne-ar diseca, în mod rațional, fiecare aspect al vieții noastre personale și profesionale, de fiecare dată când îi întrebăm „Ce părere au?”
Astfel, discursul relațional poate fi extrem de convingător, deoarece apasă butoane emoționale prin poveștile pe care le spune și poate ajuta, uneori, la formarea unor relații bazate pe respect și încredere. Alteori, prin presiunea socială pe care o aplică, acesta poate duce și la conformism, poate genera constrângeri nedorite, decepții și manipulare.
În ultima vreme am putut observa efectele negative ale discursului relațional în felul în care unii oameni tratează informațiile legate de virusul COVID-19. Motivați, influențați sau poate constrânși de prieteni, cunoștințe, dar și de persoane publice care împărtășesc informații subiective sau adevăruri parțiale, mulți oameni au renunțat la măsurile de distanțare socială și la purtarea măștilor de protecție, în ciuda faptului că autoritățile, doctorii și oamenii de știință le recomandă cu tărie. Pur și simplu, argumentele științifice adesea nu au aceeași putere de convingere ca emoțiile care ne sunt transmise – iar în acest caz, este de înțeles că mulți preferă să se simtă din nou liberi, sănătoși și în siguranță, preferând să ignore pericolul real care îi paște decât să accepte, pe o perioadă nedeterminată, un adevăr complicat și îngrijorător.
Cei mai mulți dintre noi suntem mânați de o puternică dorință de a ne agăța de convingeri și păreri preexistente, care ne ajută să rămânem ancorați în mediul social din care facem parte. Instinctiv, ne bazăm în mare parte pe cei din jurul nostru pentru protecție și siguranță. Exprimarea unor păreri diferite sau adoptarea unor atitudini divergente le poate semnala familiei, prietenilor sau colegilor, la nivel inconștient, un pericol din partea noastră, ceea ce îi poate determina să ne excludă din mediile comune. De bună seamă, frica, conștientă sau nu, de un astfel de deznodământ ne înrădăcinează și mai mult convingerile personale care, de bine, de rău, ne asigură un rol în viața celor apropiați. Putem ajunge, astfel, să avem păreri și atitudini conflictuale, în care rămânem ancorați înlăuntrul nostru, din inerție: ne purtăm, de exemplu, ireproșabil față de femeile din viața noastră, dar în același timp, sprijinim, tacit sau deschis, violența împotriva celor din alte medii. Mai mult, atunci când începem să ne îndoim de veridicitatea și utilitatea propriilor convingeri, efectul este paradoxal: cu cât devenim mai nesiguri de gândurile sau convingerile noastre, cu atât putem încerca să îi convingem pe alții de importanța lor.
Din fericire, și opusul se aplică: cu cât forțăm mai puțin anumite convingeri sau păreri asupra noastră, cu atât ne vom vor simți mai liberi să ne deschidem către ele și să reflectăm asupra lor, ceea ce poate determina schimbări reale și benefice în modul nostru de gândire. Același lucru se aplică, de regulă, și în relația cu cei din jur.
Din păcate, atunci când părerile altora nu se aliniază cu ale noastre, putem tinde să le asociem cu defecte de caracter sau să îi acuzăm de un grad scăzut de inteligență și de șubrezenie morală. Astfel de abordări ajung să ridice bariere de comunicare și ne pot afecta iremediabil calitatea relațiilor personale și profesionale. Fie că abordăm subiecte personale sau generale, înțelept este să ne ferim de orice comportament și limbaj care transmite dispreț. Într-o dezbatere, a folosi insulte la adresa celorlalți sau a fi sarcastici (atât în persoană, cât și prin intermediul platformelor online) este neproductiv și creează o stare de conflict ce poate deveni toxică, deoarece transmite faptul că atât partenerii noștri de conversație, cât și convingerile lor sunt inferioare alor noastre, ceea ce îi poate răni și îndepărta. Evitarea disprețului nu înseamnă însă ocolirea subiectelor sensibile. Dimpotrivă, poate fi foarte constructiv să subliniem de la bun început modurile în care viziunea noastră diferă de a altora și să ne exprimăm dezamăgirea sinceră legată de anumite aspecte ale modurilor de gândire ale partenerilor de conversație. Atâta timp cât rămânem în zona de dezbatere și nu ne lansăm în jocuri de superioritate, presărate cu jigniri, putem spera ca argumentele noastre să fie primite cu bună-credință și acceptate, ceea ce ne poate întări relația cu ceilalți.
Atunci când este vorba subiecte delicate, o abordare nonconflictuală ajută la menținerea echilibrului în conversație. Astfel, pentru a putea discuta în contradictoriu, ar trebui mai întâi să ascultăm înainte de a vrea să schimbăm percepții sau puncte de vedere. Ar ajuta și să încercăm să cunoaștem bine persoana cu care stăm de vorbă, mai presus de părerile controversate pe care și le expune și să fim investiți personal și emoțional în relația cu ea. Astfel, putem crea o bază de respect reciproc și prietenie, care ne va putea ajuta să rămânem ancorați în discuție chiar și atunci când aceasta iese de pe făgașul pe care noi ne simțim confortabil. În acest context, tonul conversației se schimbă adesea într-unul prietenos, care poate duce la un final productiv, lăsând loc unor viitoare discuții și, de ce nu, răzgândiri benefice. Schimbarea unor convingeri nu e niciodată unilaterală, ci un schimb permanent de informație, în care gândirea proprie poate evolua în tandem cu a celorlalți, în feluri constructive, care ne pot ajuta să ne dezvoltăm armonios anumite aspecte ale vieții personale și sociale. Ne datorăm nouă înșine să ne deschidem, pentru binele nostru și al celor din jur, către astfel de provocări- măcar din când în când.
Andreea Ilie
About Post Author
