Până la infinit
În iubiri frumos s-ascunde
Fluier surd de voci străine
Dragostea să o inunde
Strecurându-se, în fine.
Și trezirea să o simtă
Să o vadă, să n-o mintă,
Sufletul să se ridice
Și în zare să mă strige.
Și când o veni încoa
Să nu plece… aievea..
Să rămână, să iubească
Și în veci să dăinuiască.
Și apoi la răsărit
Vreau să-mi spui că ai venit,
Mai apoi, tu, la apus
Nu mă lași cu dor nespus!
Când culorile s-aprind
Roșu, galben-n asfințit
Să îmi spui cu mult, iubire:
“Nu mai plec nici în vecie!”
Maria Dumbravă
About Post Author
