Nicol Dumitrache – eleva care „desenează” emoții

Pe Nicol am ”descoperit-o” în cadrul campaniei de strângere de fonduri pentru Alexandra Nechita, când ne-a donat trei desene pentru licitație. Am rămas impresionată de simplitatea, modestia și mai ales talentul său. Elevă în clasa a X-a la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Târgu Bujor, Nicol desenează emoții în fiecare clipă când are un creion în mână, iar când este în fața calculatorului face grafică computerizată și transformă fiecare pixel în artă și emoție.

Nicol, ne bucurăm că ai acceptat să ne lași în lumea ta. Dorim să te cunoaștem mai bine, căci ai cucerit comunitatea online cu lucrările tale. Spune-ne, te rugăm, câteva cuvinte despre tine și despre pasiunea ta!

Nu prea am ce să spun despre mine. Mă consider o persoană lunatică și îmi place mult solitudinea. Mă inspir foarte mult de la Tyler Joseph și Chester Bennington.

Cum ai descoperit acest talent? De la ce vârstă? Cine te-a încurajat?

Nu știu dacă să îl consider talent, am rupt multe hârtii până am ajuns să am skill-urile pe care le am acum. Ca orice alt copil, am desenat de când am învățat să țin un creion în mână încurajată de tata. Știind să deseneze m-a învățat și pe mine bazele desenului. După aceea am descoperit internetul și anime-urile și m-am axat pe artă digitală, având pe Youtube alți artiști drept inspirație.

Cum e Nicol cea care desenează? E diferită față de adolescenta fără creion în mână?

Categoric.  Dacă îmi dai un creion și o foaie pot „scrie” mii de cuvinte, îmi e mult mai ușor să mă exprim printr-un desen decât prin vorbe. În viață reală sunt mai retrasă decât în lumea din capul meu. În situații asemănătoare mă regăsesc în cuvintele lui Chester „When I’m în my own head, this place right here, this is the skull between my ears that is a bad neighborhood” (Când sunt in capul meu, chiar în locul ăsta, ăsta e craniul dintre urechile mele, ăsta e un cartier rău famat).

Lucrările tale transmit multă emoție. Tu ce simți când desenezi?

Îmi las toate sentimentele în desen. Orice desen pe care îl fac are o parte din mine din acel moment când exist și desenez. Tind să mă îngrop în gânduri adeseori și pentru mine desenul e un mod prin care „pot face față realității” așa cum pentru alți artiști dansul sau muzica reprezintă un mod de a se exprima,  valida și supraviețui.

Cât de des te surprinzi la ore desenând la sfârșitul caietului? Ce spun profesorii despre asta?

Aproape la orice oră desenez. Cred că deja pot să numesc caietele de fizică și istorie sketchbook-uri (blocuri de desen special concepute pentru pictura si desen). Nu mi-a fost atrasă atenția aproape deloc pentru că desenez, doar pentru că nu sunt atentă.

Ce planuri ai după finalizarea liceului?

Pentru că majoritatea oamenilor spun despre artiști că sunt „muritori de foame” am ajuns să am și eu unele îndoieli, dar sunt multe job-uri de pe urma cărora se poate trăi comod. După terminarea liceului îmi doresc să urmez o facultate în străinătate. Mereu mi-am dorit să devin graphic designer pentru jocuri video sau manga writer.

Interviu realizat de Corina Carp

Împărtășește dragostea

Leave a Reply

Like our facebook page to receive future updates.