Din arhiva Ion Trif Pleșa

Arhivele nu sunt simple depozite de acte vechi, ci adevărate laboratoare de cercetare științifică.

(Nicolae Iorga)

 

Colecţia de răni

Ghiţă P. Berechet, 84 de ani, cetăţean al satului Meria, planeta Pământ, în prima zi din anul 2006. Cu oile şi vreo 30 de capre, în afara satului, să le plimbe pe pământuri îngheţate: „Vreau, ne-a mărturisit, să mai trăiesc măcar doi, trei ani, fiindcă am 12 nepoţi numai buni pentru a le preda lecţii despre şcoala vieţii. Adică: ai de vândut caş de oaie în piaţa centrală din Galaţi şi medicul veterinar îţi pune piedici? Trebuie să ştii, ca să-l îmblânzeşti, să te descurci. Eşti în vreo încurcătură cu Poliţia? La fel, te dai peste cap până ieşi basma curată…”
Februarie 2005. Primarul de astăzi al oraşului Tîrgu Bujor, Laurenţiu Viorel Gîdei, distribuind ajutoare alimentare, de la filiala teritorială de Cruce Roşie, sătenilor defavorizaţi din cea mai întinsă comună din judeţul Galaţi, Bereşti-Meria. Făcea echipă cu fostul ministru al Apelor şi Protecţiei Mediului, Petru Lificiu, om de-al locurilor, originar din Săseni – Valea Horincei, unde a zidit, pe cheltuiala sa, o biserică nouă, răsplătit pentru ea, de către Consiliul Local, la propunerea profesorului Mihai Talaşman, cu titlul de „Cetăţean de onoare al comunei Bereşti-Meria”                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  
Vasile Tărâțeanu

O întâlnire cu poetul Vasile Tărâţeanu, chiar scurtă, e întotdeauna reconfortantă. Te îmbrăţişează, apoi îţi reproşează cu blândeţe: „Mi-ai promis că vii la Cernăuţi, dar nu te-ai ţinut de cuvânt…” Trecerea la poezie este simplă, îl vezi cum bâjbâie prin geantă, după manuscrise. N-ar mai fi el dacă ar veni în România cu mâna goală, fără versuri. Cu câtva timp în urmă, la Suceava, cu bagajele pregătite la uşă, gata de plecare spre Curtea de Argeş, mi-a citit din poeziile selectate pentru a fi citite la un festival literar. La un moment dat, profitând de faptul că se uita la ceas, i-am smuls un vers – „Colecţia de răni”, propunându-i-l drept titlu la viitoarea sa carte. Entuziasmat de „descoperirea” mea, m-a îmbrăţişat din nou. A umblat apoi iar la geantă, printre file, a dat de poezia cu versul care-mi atrăsese atenţia şi l-a subliniat cu pixul. La despărţire, din partea lui, mi-a înmânat o broşură cu banderolă tricoloră la un colţ, intitulată sec: „Materialele primului congres al intelectualităţii româneşti din regiunea Cernăuţi. 25 aprilie 1999”. E un document al unor dureri înăbuşite sub lespedea numită Galiţia. Ar merita să fie citit şi explicat în şcolile de la noi, la orele de istorie ori de română, de religie sau de dirigenţie. Broşura, tipărită în condiţii sărăcăcioase, grăbit, se încheie cu un Memorandum votat în unanimitate de cei peste 600 de participanţi la congres. Transcriu, la întâmplare, fiindcă toate „ard”, câteva din dorinţele românilor din nordul nordului fiinţei noastre de neam: anularea practicilor de ucrainizare a numelui şi prenumelui nou-născuţilor, în actele de stare civilă; garantarea folosirii nestingherite a limbii române, înfiinţarea unei universităţi multiculturale, recunoaşterea de către Guvernul Ucrainei a evidenţei de necontestat că minoritatea română, inclusiv conaţionalii care se consideră moldoveni, constituie o singură comunitate. E o înşiruire de doleanţe care, în definitiv, nu reprezintă altceva decât o colecţie de răni deschise, dureroase.   (6 septembrie 2000)

 

Ion Trif Pleșa

Împărtășește dragostea

Leave a Reply

Like our facebook page to receive future updates.