„Care sertar, doamna?…”
Sertarul promoției 2015-2020
„Care sertar, doamna?…” parcă și aud prima întrebare pe care ar rosti-o elevii mei curioși, auzind acest cuvânt! Și am să încerc să le explic, ca de fiecare dată, pe înțelesul lor, că nu vorbesc despre un sertar al unui dulap din clasă sau din locuința mea, ticsit de cărți, foi albe sau scrise, desene, fotografii. Vorbesc despre sertarele sufletului meu, în care generație cu generație de copii, se strâng toate amintirile, experiențele și emoțiile trăite alături de ei. Vorbesc despre sertarul generației lor, pe care l-am deschis în urmă cu cinci ani, când mi-au pășit pragul clasei niște pitici sfioși, cu ochi cercetători și zâmbete firave. De atunci și până astăzi, s-au adunat în acest sertar multe, foarte multe amintiri frumoase. Nu aș putea niciodată să spun care îmi este mai dragă dintre ele. Prețuiesc fiecare clipă petrecută alături de ei și îmi doresc ca și ei să prețuiască tot ce au învățat în primii ani de școală.
Eu am investit cât am putut de mult din experiența mea profesională și dragostea față de copii pentru a-i călăuzi în aventura cunoașterii și pentru a le transforma școala într-un loc în care să vină cu plăcere zi de zi. Îmi place să cred că le-am oferit toate cheile de care vor avea nevoie pentru a deschide porțile spre un viitor frumos sau că i-am învățat destule ca să poată să străbată mai ușor drumul care-i așteaptă. Îmi place să cred că pe acest drum nu vor uita de sfaturile mele și nu vor uita niciodată valorile morale pe care le-am sădit și le-am crescut în inimile lor.
Pentru mine, ca învățătoare, momentul în care trebuie să închid acest sertar este dificil, dar știu că el rămâne în sufletul meu și îl pot deschide oricând cu satisfacție și mândrie; satisfacție pentru că am reușit să duc la bun-sfârșit misiunea mea de dascăl și mândrie privindu-i pe ei, cărora nu le mai pot spune „pitici” astăzi, dar cu siguranță le voi spune mereu „copiii mei”.
Nu pot să închid acest sertar fără să așez deasupra tuturor amintirilor speranțele și visurile mele legate de viitorul lor, chiar dacă anul acesta va trebui să fac acest lucru „altfel”, fără să-i privesc de aproape și fără să le simt emoțiile în glasurile tremurânde, rostind versuri sau gânduri de rămas-bun. Îi îndemn să pășească pragul spre ciclul următor cu încredere și optimism pentru că vor avea mereu alături de ei oameni ce îi vor sprijini. Să îndrăznească, să lupte pentru ceea ce își doresc pentru că orice vis poate deveni realitate dacă cred cu adevărat în el, dacă muncesc cu ardoare să îl realizeze și dacă au încredere în forțele proprii. Să crească mari, păstrând mereu în suflete gingășia și puritatea copilăriei.
Și le mai spun ceva! Dacă le va fi dor vreodată de primii ani de școală, îi aștept oricând să răsfoim împreună amintirile din Sertarul promoției 2015-2020.
Prof. înv. primar,
Ingrid – Alina Popa
Liceul Tehn. „Eremia Grigorescu” – Tg. Bujor