Doar cei care realizează că greșeala este doar o cale de a învăța pot avea succes

Loading

Într-o țară în care antreprenorialul îi sperie pe mulți sau foarte mulți preferă  siguranța unui job la stat iată că sunt și persoane curajoase să își asume riscuri și  se angajează într-o cursă de o asemenea anduranță. Când întâlnești un astfel de om îți dai seama că doar cei care realizează că greșeala este doar o cale de a învăța și experimenta pot avea succes.

Născut și crescut la Galați, Valentin Slivneanu este detașat cu serviciul la Berești, un pol opus urbanismului cu care a fost învățat până atunci. Lucrurile devin și mai frumoase când se îndrăgostește de Teodora, asistent farmacist din Târgu Bujor, detașată tot la Berești. Viața de familie este una firească, până când, un accident de muncă îi încheie profesia de electrician, după 15 ani.

S-a adaptat ușor, a îndrăznit, și cu mult curaj a profitat de momentul economic pentru a începe să facă agricultură și zootehnie.

În acest moment, 12 vaci, 150 de oi și multe hectare de pământ aduc venituri familiei cât și comunității. Valentin a răspuns cu drag invitației noastre de a ne împărtăși experiența sa de antreprenor.

 

Oamenii vor să mănânce cât mai sănătos. Clienții vin singuri sau simțiți nevoia de promovare pe piața locală?

Așa este, toți vrem să mâncăm cât mai sănătos. Pentru asta însă, trebuie să muncim sau să plătim. Clienți sunt, nu e nevoie de promovare. Dacă am pornit cu 300 de oi, acum 2 ani am redus la jumătate, pentru a deschide o altă afacere în familie. Produsele se vând bine și financiar este foarte bine și așa.

Cum sunt afectate afacerile în această perioadă, de izolare și stare de urgență?

Din fericire, perioada de izolare cauzată de Coronavirus nu ne afectează activitatea din punct de vedere financiar. Scăderea prețului la motorină și creșterea prețului la cereale e un lucru bun pentru noi, în momentul în care avem producție.

Care este cea mai mare provocare pe care o întâmpinați în desfășurarea activității?

Vremea este cel mai important factor și cea mai mare provocare pentru noi. Condițiile meteo nu le putem influența iar seceta din acest an sperăm să nu afecteze foarte mult producția.

În zootehnie provocarea este să găsești oameni care vor să muncească. Salariile sunt mici iar oamenii pleacă în străinătate, pe bani mai mulți.

Ce sfaturi aveți pentru tinerii care vor să facă afaceri în acest domeniu?

În general, în zootehnie și agricultură afacerile se fac printr-un schimb de generații. E mai greu ca tinerii să schimbe orientarea profesională, deși nu este imposibil dacă asta se dorește cu adevărat. Sfatul meu și primul lucru pe care trebuie să-l facă un tânăr interesat, este să găsească o pășune. Este elementul de bază în acest domeniu. Iar terenul se cumpără, sau se ia în arendă. Chiria este destul de mare, mai ales pentru faptul că pentru o fermă este nevoie de 50 de hectare.

Încurajările și susținerea vor veni de la autoritățile locale care pot ajuta prin proiecte speciale aceste inițiative, mai ales că este nevoie de forță de muncă tânără în acest domeniu.

A consemnat,

Corina Carp

About Post Author

Împărtășește dragostea

Leave a Reply

Like our facebook page to receive future updates.


%d