Crenguța Corina Macarie – Mic portret de MARE pictoriță

O personalitate a plasticii feminine gălățene, o prezență plină de rafinament și o figură artistică fascinantă, Crenguța Macarie ne încântă privirile cu lucrările sale inedite.

 

 

Știm că sunteți născută în comuna Rădești, județul Galați? De cât timp ați plecat din acesta localitate? Vă mai leagă ceva de această parte de nord a județului?

 

Sunt născută în Rădeşti  unde am stat până la vârsta de trei ani. Am  imagini rămase în amintire, proiectate  într-o viziune armonică, reconfortantă în care apare un leagăn dintr-o placă de lemn prins de ramura unui copac cu o sfoară groasă cât mâna şi blana albă, creaţă, a unui căţel care aleargă şi lătră ascuţit.

Acest loc mă leagă de oameni de o frumuseţe de sine stătătoare, care-şi trag valoarea din principiile de viaţă ancestrale ale satului românesc şi care-mi vizitează familia periodic. Îmi face plăcere să-mi aduc aminte de ei, să-i văd şi să le ascult relatările din timpul copilăriei mele.

 

Când și cum v-aţi descoperit vocaţia de artist plastic?

 

La vârsta de zece ani  am avut câteva încercări de a picta îndrumată de mama mea care făcea orice cu o deosebită manualitate. La 12 ani copiam lucrările marilor pictori. Am avut o afinitate aparte pentru o lucrare ,,Omul cu tichie albastră” (atribuită iniţial lui Dȕrer datorită unei inscripţii, când de fapt autorul s-a dovedit a fi olandezul Jan van Eyck), pe care am văzut-o prima dată în Muzeul Naţional de Artă Bucureşti când l-am vizitat prima dată cu mama mea. M-a impresionat micuţa lucrare pe care mai apoi am găsit-o într-un album de artă şi am reprodus-o cu plăcere. Mai târziu am văzut lucrarea în original la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu într-o expoziţie impresionantă. Cu  această ocazie am aflat că lucrarea s-a întors la aparţinătorul ei de drept și anume colecţia de artă a baronului Brukenthal din cadrul muzeului. 

La acel moment ,,Omul cu tichie albastră” a fost prin misterul ei şi toate sentimentele pe care mi le-a trezit, un catalizator al trăirilor mele artistice.

 

Ce reprezintă pictura pentru dumneavoastră? Ce sentimente vă încearcă în timp ce vă aflaţi în faţa şevaletului?

 

Pictura pentru mine înseamnă o modalitate de a trăi şi cred că prin asta spun totul.

Sentimentele sunt în funcţie de epicul din mintea mea din acel moment. În faţa şevaletului mintea mea lucrează şi încearcă să suplinească o realitate, manifestându-mă specific în măsura în care mă adaptez sau nu la ea.  

Pentru mine comunicarea este esenţială, iar lucrul din faţa şevaletului este cel în care vorbesc fără cuvinte, cu toată sinceritatea şi libertatea, iar asta îmi dă un anumit confort psihic de neînlocuit.

 

Ați studiat atât sculptura, cât și pictura. De ce ați ales pictura ca formă de exprimare artistică?

 

Cu toate că eram eleva Şcolii de Arte Galaţi la secţiunea pictură, în anul doi de studiu am dat examen şi am urmat în paralel sculptura în cadrul aceleiaşi şcoli. La un moment dat sculptura a fost marea mea pasiune, drept dovadă a acestui ataşament fiind un premiu doi în cadrul Expoziţiei Naţionale de Artă Piteşti, în 1997. Acest fapt care m-a încurajat şi m-a făcut să mă îndrept cu toată energia spre arta plastică, definitiv şi irevocabil, a fost că am stat sub influenţa şi am beneficiat de învăţăturile sculptorului profesor Alexandru Pamfil timp de trei ani la Şcoala de Arte Galaţi iar asta m-a modelat ca artist într-un mod specific. Sculptura este o exprimare tridimensională căreia îi sunt atribuite condiţii de lucru specifice, la care am avut acces în perioada celor trei ani de studiu. Apoi a fost din ce în ce mai dificil să realizez sculptură şi m-am orientat din nou spre pictură.

 

Fiecare artist este inspirat de către un al artist, un model pe care îl urmează. Cine este artistul pe urmele căruia pășiți?

 

În primul rând m-au inspirat profesorii mei, cei din Şcoala de Artă Galaţi unde am făcut trei ani de studiu  pictură şi trei ani sculptură, apoi profesorii din Facultatea de Artă din cadrul Universităţii de Artă „Dunărea de Jos” Galaţi, pictorul Ioan Tudor, pictoriţa Liliana Negoescu și profesorul cu care am studiat istoria artei Bulancea Gabriel, fiecare întâlnire cu ei fiind deosebit de benefică influenţându-mă într-un anumit fel în fiecare moment al studiului. Am avut norocul să cunosc oameni valoroşi din punct de vedere profesional care mi-au schimbat destinul prin cunoştinţele împărtăşite.

 

Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră de artist plastic? Există anumite momente în care vă simţiţi predispusă să pictaţi? Ce vă inspiră?

 

Nici o zi nu e la fel. Ideile vin şi mă transformă progresiv în toate sensurile, modificându-mi atât programul de lucru cât şi modul în care mă exprim. Colaborez la organizarea unor manifestări în domeniul artă plastică, festivaluri, bienale, tabere şi concursuri la Iaşi, Chişinău, Carei Dfewa International, particip la activităţile Uniunii Artiștilor Plastici din România creând lucrări pentru a mă plia pe temele concursurilor de artă, ale bienalelor,  festivalurilor, saloanelor filialei U. A. P. R. Brăila unde sunt înscrisă sau ale altor expoziţii ale  asociaţiei, de asemenea, fac parte din și asociaţia iART Internaţional din Iaşi participând la activităţile organizate sau îmi dau interesul să fac faţă provocărilor oferite de Asociaţia Mega Art din Italia din care fac parte din anul 2020 sau ale Asociaţiei DFEWA INTERNATIONAL unde sunt înscrisă din 2017. Partea plăcută, sau poate neplăcută, este că nu pot niciodată să fac o planificare a săptămânii sau chiar a zilei următoare pentru că peste noapte apar noi provocări, solicitări în domeniul organizatoric, toate acestea suprapunându-se peste proiecte personale pe care mă străduiesc din răsputeri să le duc la îndeplinire în paralel cu toate cele enumerate.

 Un element constant al fiecărei zile este că am momentul meu în faţa şevaletului unde ca de fiecare dată caut o rezolvare plastică în funcţie de subiectul propus. Totodată urmăresc să-mi dezvolt resursele studiind fenomenul artistic contemporan, să-i înţeleg atât tendinţele cât şi modalităţile prin care pot comunica plastic, inspirată de noile descoperiri cu care simt că rezonez.

De inspirat mă inspiră oamenii din jur, evenimentele sociale, chiar starea vremii şi tot ceea ce e în legătură cu fiecare moment al vieţii mele.

 

Care sunt temele pe care le preferați? Ce caracteristici are arta dumneavoastră?

 

Subiectul predilect este omul. Fiecare portret caut să releve o anumită stare psihică a personajului situat într-un spaţiu plastic creat în strânsă legătură cu toate aceste trăiri. 

Am căutat întotdeauna să evit arta ce are un caracter difuz reveeric şi vag. În acelaşi timp am evitat exprimarea brutală. Brutalitatea implică un tip de conflict la nivelul spaţiului plastic care nu este benefic artei mele. 

Fiecare imagine dezvoltă interpretări subiective şi are un anumit potenţial iluzoriu în strânsă legătură cu multitudinea resurselor din mintea noastră. Niciodată nu am fost de acord cu mesajul servit publicului ,,pe tavă”. Întotdeauna am căutat ca arta mea să conţină un element propus spre analiză, iar tabloul să dețină o taină ascunsă în spatele privirii, gestului, care să nască un semn de întrebare sau să reprezinte o ,,cheie” pentru pătrunderea în universul imaginativ al artistului.

 

Credeți că pictura este suficient de apreciată în România? Ce sfat i-ați da unui tânăr care și-ar dori să devină pictor, dar care, din cauza concepției potrivit căreia în România nu prea se câștigă bani din meseria asta, ajunge să ia în considerare alte opțiuni legate de carieră?

 

Nu, arta plastică nu este apreciată la adevărata valoare în România. O mare parte a publicul de artă nu este educat pentru a percepe noile manifestări ale artei, noul limbaj. Arta suferă anumite ,,mutaţii” când traversează perioadele istorice. Publicul şi de multe ori artiştii (fie ei independenţi sau integraţi în sistemul de învăţământ) au rămas în afara marilor mutaţii ale sfârşitului secolului XX şi începutul secolului XXI. În afară de asta,  la un anumit nivel s-a schimbat percepţia atât a producătorului, cât şi a consumatorului de artă. Se urmăreşte avantajul material imediat şi se pierde din vedere scopul efectiv şi esenţa artei. Artiştii se transformă astfel în simpli meseriaşi. Însă există în România mulţi artişti care fac faţă cu succes oricăror exigenţe în acest domeniu, dar ei sunt mult mai bine apreciaţi în afara spaţiului pe care îl reprezintă publicul românesc. 

Sfatul este să ia în considerare și alte opțiuni legate de carieră. Ţine de inteligenţa şi capacitatea creatoare a fiecăruia de a se dezvolta în direcţia propriilor afinităţi, înclinaţii, interese, dar şi în funcţie de motivaţia scopului propus.

 

După părerea dumneavoastră, care este partea cea mai frumoasă a meseriei de pictor? Care au fost cea mai mare satisfacție și cel mai dificil moment din carieră?

 

Consider că sunt o norocoasă  pentru faptul că am reuşit de-a lungul timpului să  fac dintr-o mare pasiune o meserie. Astfel mi-am rezolvat marile conflicte interioare legate de adaptare şi supravieţuire. 

Cea mai frumoasă  parte a acestei meserii este faptul că pictez. Recunoaşterea meritelor şi recompensele acordate de diferite comisii de specialitate îmi pot fi da satisfacţii, dar nu mă  condiţionează . 

Cea mai mare satisfacţie am avut-o şi încă o am când profesorul meu din facultate Ioan Tudor îmi apreciază pozitiv o lucrare.

În carieră pot să spun că nu am avut momente dificile sau nu le ţin minte, deci nu m-au marcat. Cred că Dumnezeu m-a iubit foarte mult şi a făcut să decurgă totul  progresiv şi la momentul potrivit  în toata evoluţia mea artistică. 

 

Unde vă  putem găsi și admira lucrările?

 

Pe Google la simpla scriere a numelui Crenguța Corina Macarie sau la adresa https://www.megaart.it/en/painters2/crenguta-macarie-english unde este postat şi un scurt C.V., pe facebook https://www.facebook.com/macarie.crengutac/media_set?set=a.10212447683227229&type=3, https://www.facebook.com/macarie.crengutac/media_set?set=a.10200461251373924&type=3  , sau pagina mea https://www.facebook.com/macarieart/.

 Intenţionez să-mi rezerv  un loc pe internet în care să-mi adun toate lucrările. 

 

 

A consemnat,

Ana-Maria Băican

Împărtășește dragostea

Leave a Reply

Like our facebook page to receive future updates.