„ȚĂRÂNĂ ȘI FOTOGRAFII”
O enciclopedie fotografică realizată de Ion Trif Pleșa
Cu o bogată experiență literară, gazetarul „pur sânge”, Ion Trif Pleșa, surprinde plăcut locuitorii satului Pleșa, și nu numai, prin publicarea la Editura Opera Magna din Iași, în anul 2019, a unui album format din fotografii, facsimile și texte despre comunitatea din Pleșa, o așezare din Moldova de Jos „plimbată” din penumbra fostului județ Tutova, cu staționări administrative ulterioare în trei regiuni, până în cea de astăzi, purtătoare, din anul 1968, a mărcii Județul Galați.
Titlul albumului, care poate fi numit chiar o enciclopedie fotografică, trimite la vremuri de mult apuse, din care au rămas mărturie a existenței umane, a tradițiilor și obiceiurilor locale, doar fotografii, cărți poștale sau diverse articole ce ne îndeamnă să nu ne uităm strămoșii, originile și istoria.
Cu o bogată activitate de cercetare, chiar istorică am putea spune, Ion Trif Pleșa, oferă cititorilor mărturii surprinzătoare, însoțite de dovezi ale existenței, evoluției și dezvoltării localității de la nord de Berești, un sat care a dat societății oameni de seamă precum dascăli, preoți, polițiști, dar și macaragii și muncitori pricepuți și sârguincioși. Volumul debutează cu figura marcantă a lui Stroe Belloescu, filantropul, care a ridicat „pe cheltuiala sa o statuie a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a stăruit să se construiască și Casa Națională din Bârlad”, dar, poate cel mai important, a ridicat integral, școala din sat, după un proiect ingineresc, toate cheltuielile fiind suportate de către acesta. În anul 1909, când donează localul de școală comunității, acesta își motivează fapta sa prin „dragostea neclintită și cu încredere în hărnicia țăranului român”. De asemenea, „oblig însă ca acest local să fie în veci deschis numai pentru școală și pentru luminarea țăranilor, pe cari îi iubesc mult.”
Prin urmare, primind din vechime un astfel de îndemn, nu este de mirare că țăranii lui Belloescu fac cinste comunității, implicându-se în activități educative și culturale, prin care se transmit îndemnuri morale pline de înțelepciune, ce întregesc firea unui om.
În cele aproape trei sute de pagini ale cărții se întâlnesc și alte personalități marcante ale comunității, care prin existența lor au schimbat cursul firesc al istoriei, îmbogățind-o cu întâmplări care au împlinit destine umane și care au animat viața simplă și liniștită a oamenilor locului. De asemenea, autorul pune mare accent pe evidențierea folclorului, a tradițiilor și a obiceiurilor specifice zonei, care au fost păstrate și transmise cu sfințenie din generație în generație. Acestea fac cinste comunității și o unicizează prin autenticitatea lor.
Cei care vor să afle mai multe despre istoria acestei comunități, să-și revadă în imagini anii copilăriei sau poate rude care nu se mai află printre noi, pot apela cu încredere la albumul domnului Ion Trif Pleșa, Țărână și fotografii, un album plin de istorie, de existență, de viață și de evoluție.
prof. Buzenche Lucica Paula