SE POATE ÎNTÂMPLA ORICUI, ORIUNDE!
Mărturii din Italia despre pandemia de Coronavirus
„Ne vom întoarce la viața de zi cu zi, conștientizând ceea ce avem, ceea ce înseamnă a
trăi, a ne bucura de viață, de lucrurile mici pe care aceasta ni le oferă.”
Cristian Sâmpetru a decis să ne împărtășească gânduri despre cum este percepută în Italia situația globală actuală în contextul răspândirii virusului COVID-19.
E ianuarie în frumoasa Italie. Temperatura plăcută de afară, ne face să visăm la o primăvară mult prea timpurie. La televizor ni se prezintă știri despre un virus apărut în circumstanțe nu foarte clare în China, un virus periculos ce poate provoca moartea și pentru care nu există un tratament. La început nimeni nu face prea mare caz, nu ne privește îndeaproape, ne desparte o distanță foarte mare pentru a ne îngrijora, așa că fiecare își duce viața lui. Zilele trec repede cu aceeași rutină cu care suntem obișnuiți, serviciu-acasă cu gândul la weekendul ce se apropie – o ocazie perfectă pentru o plimbare în aer liber, muzee, restaurante, cafenele, discoteci, tot ceea ce face parte din viața noastră, persoane comune, amăgite de o primăvară caldă, timpurie, probabil mult prea timpurie.
La televizor apar alte știri despre situația din China, răspândirea virusului ia amploare, însă știrile vin transmise în manieră trucată. Inițial, gravitatea situației nu este dezvăluită, probabil pentru a nu crea situații de panică în rândul populației. Se vorbește despre un oarecare virus ce provoacă o așa-zisă răceală. În China situația degenerează, cazurile se răspândesc, cuvântul răceală este înlocuit de cuvântul MOARTE.
E sfârșit de ianuarie. Aceleași temperaturi ridicate, aceeași primăvară timpurie, însă cu gândul în China, cu gândul la acel virus, inamic invizibil, care între timp a provocat situații de panică, izolare, oameni luând cu asalt magazine și farmacii, făcând provizii pentru o situație definită apocaliptică, haos și moarte. La știri vin transmise imagini din China cu orașe de milioane de locuitori pustii, oameni în carantină, o situație ireală. Chiar dacă teama începe să încolțească în mintea noastră, ne convingem că nouă nu ni se poate întâmpla, că distanța ce ne separă e prea mare.
Însă se întâmplă… la sfârșitul lunii ianuarie primele două cazuri apar la Roma cu două persoane de naționalitate chineză venite în vacanță. VIRUSUL a ajuns în Italia. Izolarea și internarea rapidă a cetățenilor chinezi îndepărtează teama că ne-am putea trezi într-o situație de criză sanitară. Spre surprinderea noastră și asta se întâmplă. Pe la
sfârșitul lunii februarie izbucnește un focar epidemiologic în regiunea Lombardia, locomotiva Italiei, excelentă în toate domeniile. Situația scapă de sub control, virusul se răspândește cu o viteză uluitoare, provoacă panică, isterie, moarte. Guvernul italian înțelege gravitatea situației și declară zona Lombardia zonă roșie, cu măsuri urgente și drastice de oprire a răspândirii virusului. Măsurile impuse provoacă o situație de isterie generală printre persoanele din alte regiuni ce se aflau în Lombardia în interes de serviciu, ceea ce determină luarea cu asalt a trenurilor și altor mijloace de transport pentru a se întoarce în regiunile de origine. Frica se transformă în inconștiență, iar virusul începe a se răspândi odată cu persoanele ce se întorc.
De la o zi la alta numărul cazurilor crește fără încetare, zeci, sute, mii… internările în spitale au atins puncte critice, decedații sunt în numere înspăimântătoare. Lipsa de locuri și materiale pentru a face față situației aduce sistemul sanitar în punctul de a se prăbuși. De data aceasta, în toată Italia se instaurează sentimentul de panică generală, asaltul în magazine și farmacii ia amploare în toate orașele. Situația generală a răspândirii virusului devine atât de gravă încât pentru guvernul italian există o singură soluție: declararea Italiei ZONĂ ROȘIE, obligând la închiderea
tuturor activităților și restricționarea liberei circulații a persoanelor. Toată lumea e obligată să rămână acasă, ieșirile fiind doar în cazuri de forță majoră și justificate de o declarație pe propria răspundere.
Carantină națională. Virusul ce a început să invadeze toată lumea nu provoacă o simplă răceală, nu contaminează doar persoane în vârstă, nu e indiferent față de nimeni. Situațiile actuale din spitale sunt evidente.
Medicii, epuizați de schimburile lungi, fac apeluri disperate la noi: „Rămâneți acasă!”
Acesta este singurul mod de a împiedica răspândirea virusului. Nu putem face pe eroii înaintea unui inamic necunoscut ce provoacă moartea. Inconștiența și nepăsarea provoacă moarte! Mărturii sunt sutele de morți, în fiecare zi, persoane ce intră conștiente și mor conștiente, pentru că nu există tratament. Se trăiește ca într-o situație de război, din care nu se știe cine va ieși învingător. Ceea ce până ieri era normalitate, astăzi s-a transformat într-un coșmar.
Se trăiește cu frica de a ieși chiar și pentru a cumpăra de mâncare pentru că nu se știe pe cine poți întâlni și poți fi tu însuți contagiat. De aceea se evită ieșirea chiar și pentru cele mai esențiale lucruri. Respectând perioada de carantină de 15 zile, impusă de Guvern, se speră într-o limitare a cazurilor și întoarcerea tuturor la viața normală de zi cu zi.
Cum zice un slogan folosit în războiul cu acest inamic blestemat și invizibil:
„O să fie totul bine!” Ne vom bucura din nou de acea primăvară care probabil nu a fost nicicând timpurie…
Cu drag, Cristian
Articolul a fost scris la data de 15 martie 2020.
About Post Author
