Poezii – Tatiana Scurtu Munteanu

Din cer până-n pământ  se-aștern mătănii

Din cer până-n pământ se-aștern mătănii

Ca o cădere-a îngerilor mei,

Luceferi înfloriți peste milenii

Să-mi lumineze calea-n vâlvătăi.

Și se despică lumea în păstaie

Cu maluri care-n mine se jelesc,

Tămăduire-a norilor de ploaie

Prin umbrele Golgotei care cresc.

Se clatină în clopote ecoul,

Prin naufragii gândurile-n sus,

Din dorul de cerneală cu stiloul

Îmi arborez cuvântul la apus.!