Tezaurul de pe meleaguri meriene – Biserica – muzeu – vatră de cultură și credință

Comuna Bereşti-Meria este situată la limita nordică a judeţului Galaţi la o distanţă de 80 km spre nord faţă de municipiul Galaţi. Este încadrată în categoria unităţilor de mică mărime, prezentând  resurse primare, profilul economic fiind predominant agricol.

Teritoriul de astăzi al comunei a fost locuit din cele mai vechi timpuri, aşa cum dovedesc descoperirile arheologice, multe făcute întâmplător, cu prilejul unor lucrări agricole sau ca rezultat al unor alunecări de teren. O parte din zonele de interes arheologic au fost depistate de cercetători care au efectuat cercetări de suprafaţă pe întreg teritoriul comunei de-a lungul timpului. Din multitudinea de zone cu potenţial arheologic puţine au fost cercetate ştiinţific de către arheologi. 

În cadrul comunei, ca mărturie a spiritualității pe aceste meleaguri, încă dăinuie cel dintâi locaș de cult, zidit de neamul Merienilor, care au înălțat pe locul unde fusese târla unei stâne o bisericuță închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Până în anul 1956 s-a slujit neîntrerupt în această biserică, unicat în această parte a țării prin piciorul Sfintei Mese, constituit dintr-un stejar secular – cioplit în formă de cofă. Stejarul mesei mai are şi acum rădăcini în pământ, din trunchiul fasonat fiind cioplite piciorul şi blatul mesei. 

Parohia deține, ca urmare a strădaniei preotului Teodor Cudrițescu, o serie de obiecte de cult vechi, care sunt prezente în biserica muzeu: un pomelnic ce are înscris anul 1897,  o colecție de icoane pe lemn vechi și cărți de slujbă,  un potir cu disc și steluță din plumb, dveră brodată cu chipul Sfântului Ierarh Nicolae, candelabre, candele și sfeșnice fiind datate ca aparținând secolelor  XVIII – XIX.

Biserica monument este de mici dimensiuni, construită din bârne împletite și lut, pe bază de piatră, îmbrăcată în scânduri, fără turle, înconjurată de salcâmi şi de vechi morminte. Inițial cimitirul a fost situat în jurul bisericii-muzeu, dar în anul 1970, osemintele au fost strămutate în extremitatea nordică a parohiei, rămânând aici totuși câteva cruci: una din marmură din 1883, cu numele Alexandru, Sandu, Maria, Ion Panaite; și una din marmură albă înaltă de 2 m, pe care este sculptat chipul Mântuitorului purtând cununa de spini, la mormântul lui Neculai Dumbravă.

Nu se știe cu certitudine când a fost ridicată bisericuța, negăsindu-se documente în acest sens, dar tradiția orală atribuie acest fapt unui cioban, de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Bisericuța muzeu este o adevărată comoară, plină de istorie, despre care prea puțini au cunoștință, singurii vizitatori fiind elevii școlilor din zonă și oaspeții mai de seamă care ajung în această parte a județului.

Cunoașterea acestui monument istoric local, vizitarea lui, asumarea valorilor locale, promovarea personală a acestora, reprezintă o preocupare pentru părintele paroh Florin Costea și ar trebui să fie și pentru noi, toți cei care putem aduce istoria mai aproape de oameni.

Ana-Maria Baican
Profesor de Istorie

Împărtășește dragostea

Leave a Reply

Like our facebook page to receive future updates.